luni, 22 iulie 2013

Ego-Pentru ca te iubesc

Trec zilele si parca tot mai rau imi e. Te vad, aud, simt, vreau, nu am. Intunericul imi este prieten, ceata este umbra luminii care alunga si ultimul strop de fericire. Fumez. In lumea sfintilor, sfintesc iadul.
Chiar daca stiu ca tu ai gresit, chiar daca inima mea iti recunoaste vina, te vrea inapoi. Orgoliul meu este puternic, exact cum ar trebui sa fie. Inima insa, e mai moale ca un teddy bear. Ma macina o singura intrebare..De ce a trebuit sa fie asa?
De ce a trebuit ca tu sa darami tot ce noi am cladit? De fapt, de ce nu mai exista "noi" ? Mi-amintesc acum tot ce a fost intre noi...Tii minte ploaia aia? Tii minte  noaptea aia? Tii minte sarutul ala? Tii minte vremea aia? Pentru ca eu le stiu pe de rost..TOT !
Poate ai vrut ceva mai bun...pentru ca stiu ca exista. Nu am fost si nu voi fi niciodata iubitul perfect. Poate trebuia sa ma port altfel cu tine..poate trebuia sa fiu rau, indiferent, nesimtit, cretin. Dar nu as fi putut..pentru ca te iubeam..erai totul pentru mine. Ai plecat, am pierdut tot. Tu oare ai pierdut ceva? Te doare, macar putin? Imi simti lipsa? Daca da, de ce nu iti calci mandria in picioare, asa cum eu am facut-o de un milion de ori pana acum? Daca nu, at de ce m-ai amagit atata timp?
"Ego-Pentru ca te iubesc" - Asta mai ti minte?! Skype-ul, il mai tii minte? Pozele, le mai tii minte? Planurile, le mai tii minte? Baga-mi-as pula, ba !

duminică, 19 mai 2013

Sufar otravit.

Sufar otravit. Simt o durere inparabila in partea stanga a pieptului meu, simt cum mii de cutite se infig, cate 10 o data, tot mai adanc. Simt cum viata din mine se scurge ca un rau de munte, in valea durerii. Ma sting, si o data cu mine se stinge toata bunatatea de care as fi putut da dovada, vreodata. Pierd amintiri, sentimente. Simt ura. Ma urasc pt ca am calcat stramb pe drumul fericirii, iar ceata se depune tot mai repede pe ochii care o data priveau un viitor fericit.
Plang. Lacrimi de sange si de dor se scurg pe obrajii mei, asa cum roua dimineatii inunda tesuturile ierbii. Plang pentru o viata pierduta, pentru un sfarsit al unei iubiri nemuritoare. Suferinta ei ma face sa-mi innec amarul in singuratate. Poate asta merit, poate viata mea este predispusa solititudinii.
Mor. Fiinta mea se stinge, ca o flacara ce nu-si gaseste rostul, intr-o zi insorita. Moare un EU acid, care nu va invia niciodata. Sentinta suferintei s-a asternut asupra mea, ca un voal al unei mirese dintr-un alt univers. Ma rup de realitate, inchizandu-ma in celula mortii, unde demonii isi fac aparitia ca niste licurici in intuneric

Te iubesc. Te-am iubit mereu, chiar daca nu am stiut-o. Te voi iubi mereu, chiar daca nu vei sti niciodata. Alegerea pe care te-am fortat sa o faci, o voi regreta pana la sfarsitul veacului. Durerea pe care o indura sufletul meu in aceste momente este prea puternica ca un EU fragil sa o suporte.

Nu-mi mai ramane de facut decat sa mor, pentru a trai in siguratate. Voi omori barbatul creat de tine, pentru a da nastere lasului care sunt te fapt.

Totusi, sper.

luni, 14 ianuarie 2013

Have you ever, ever..?

Buna seara stimati cititori! Vreau sa scriu in seara asta despre un fapt al vietii, o controversa cu care ma confrunt .

Vi s-a intamplat vreodata sa mergeti pe strada, cu castile in urechi si la un moment dat sa vedeti persoana draga pe strada, stiind ca ea este la zeci de km departare?
Vi s-a intamplat vreodata sa zambiti cand scrieti un mesaj catre o anumita persoana? Sa zambiti involuntar?
Vi s-a intamplat vreodata sa va simtiti apreciat de o persoana, iar aceasta apreciere sa conteze mai mult decat restul lumii?
Vi s-a intamplat vreodata sa asteptati clipa in care intri pe usa, in casa, ca sa te asezi la pc sa poti da un buzz unei anumite persoane?
Vi s-a intamplat vreodata sa vreti sa vorbiti cu toti cunoscutii despre o singura persoana? Sa ii bateti la cap, sa ii stresati cu numele si prezenta ei?
Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti ca o singura persoana va poate face sa fiti un om mai bun?
Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti caldura unei inimi care nici nu stiai ca bate, pana in acel moment?
Vi s-a intamplat vreodata sa va tremure glasul la auzul unei voci?
Vi s-a intamplat vreodata sa aveti emotii in momentul in care citit un mesaj?
Vi s-a intamplat vreodata sa vreti sa fiti intr-un loc numai datorita unei persoane?

Daca da, at explicati-mi si mie ce se intampla.
Daca nu, va doresc!

Va pup!

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Poezie :)

Salutare ai mei cititori. Astazi sambata, dupa cateva ore de facut curat, spalat adidasi si o baie calda si binemeritata, inainte sa ma bag la somnu de frumusete la fel de bine meritat, o sa incerc sa compun aici o poezioara. Nu garantez ce va iesi, pur si simplu ma simt inspirat. Let's see..

Ma uit in urma, in trecutu-mi plin,
Nu ma regasesc, sunt un anonim
Ma uit in urma, in trecutul-mi plin
Suspin.

Unde esti tu, fiinta gingasa?
De ce te ascunzi printre stelele vii?
Vreau sa-ti descopar minunata fata,
Sa vii.

Nutresc sentimente ce nu le pot explica
Esti singura minune a vietii mele
Luceafarul ce-n veci nu va cadea
Dintre stele.

Te astept acum, te voi astepta mereu
Cu sufletul larg deschis
Vreau sa cunosti iubirea din sufletul meu
Inchis.

miercuri, 9 ianuarie 2013

Oamenii merg la biesrica calauziti de dragostea pentru Dumnezeu, sau de frica de Diavol?

Si iata-ma revenit pe acest blog, dupa o zi in care nu am postat. De ce? Nu am avut starea necesara. De ce? D-aia :)).

In postul asta vreau sa dezbat o tema religioasa. Stiu ca sunteti toti credinciosi, ca aveti tendinta de a va incredere in divinitatea care va calauzese destinul, insa permiteti-mi sa va intreb ceva.

Oamenii merg la biesrica calauziti de dragostea pentru Dumnezeu, sau de frica de Diavol?

Biserica este casa Domnului, acolo crestii merg sa vorbeasca direcl cu El, acolo se presupune ca rugile lor sunt ascultate. Insa eu ma gandesc, daca nu ar mai fi Diavol, oamenii ar mai avea pt ce sa se roage? In orice biserica, la intrare chiar, este o mica ilustraatie cu iadul, cu diavolul dominand peste pacatosi, cu focul vesnic etc. De ce isi are locul diavolul in casa Domnului? Adica nu biserica este singurul loc in care ne lepadam de diavol si-l imbratisam pe Dumnezeu?
Hm..voi nu v-ati intrebat niciodata care este sarcina bisericii? Adica bineinteles, in toate cartile bisericesti, ea e casa domnului, acolo unde omul vorbeste cu dzeu direct. Insa fiti atenti, daca intr-adevar tu, un crestin pur-sange, il ai pe dzeu cu tine oriunde si oricand, mai ai nevoie de biserica? Ruga ta este ascultata de oriunde, poruncile domnului le  poti citi oricand. Oare ceea ce ii calauzeste pe crestini nu este frica de diavol? Biserica se presupune a fi singur lor in care diavolul are interzis. Eu cred ca pentru credinciosi, asta reprezinta biserica:  refugiul fata de malefic.
Si acum, ca sa ating scopul postului, nu sunt oare credinciosii ipocriti? Rolul bisericii este punctul cu intalnire cu dzeu, insa ei il considera refugiul fata de diavol. In biserica se spune ca diavolol nu poate intra..insa femeile care susotesc si barfesc de cine sunt calauzite? Copii care vin si spun "Tatal Nostru" umbland apoi cu mana intinsa in bisetica dupa bani, de cine sunt calauziti? Va spun eu, de diavol. Asta ca sa va demonstrez ca natura umana este peste divinitate si credinta :).

In final va spun atat: eu sunt ateu. Ca sa intaresc aceasta postare, va spun ca am mers si pe facebook cu subiectul asta : https://www.facebook.com/dinuletzz/posts/509733535733116?comment_id=5876911&ref=notif&notif_t=feed_comment
. Parerile le astept acolo ;)

luni, 7 ianuarie 2013

Relatie la distanta

A 2a postare din seara asta va fi iar pe sentiment. In lipsa de imaginatie, am decis sa va impartasesc opinia mea in legatura cu un fapt al vietii pe care l-am trait si pentru care ma compatimesc.

Nu este usor sa porti o relatie la distanta. Duce chiar spre imposibil. In momentul in care sunosti o persoana langa care te vezi mult, mult timp, traiesti clipa. E singurul lucru pe care il faci din inconstient, pentru ca iubesti. Insa in momentul in care, datorita anumitor motivie mai mult sau mai putin importante, persoana de langa tine este fortata sa te paraseasca, practic vorbind, atunci intervine acea "strangulare a relatiei", care se transforma in relatie la distanta. De ce? Pentru ca egoismul si egocentrismul nostru nu ne permit sa renuntam la ceea ce ne-a facut fericiti. Sau poate e doar ratiunea. In fine, ideea este ca nu renuntam la relatie, dorim sa o continuam fie si sute de km departare.
Insa in momentul in care declaram iubirea eterna(ireala, bineintele), nu luam in considerare consecintele relatiei la distanta. Neincrederea devine gelozie, lipsa celui drag ne creeaza paranoia. Ba chiar mai mult, intervine monotonia. Acum intreb eu, un simplu om rational: Merita pastrarea unei relatii care in timp se va transorma in regret si dezamagire? Merita o relatie toata suferinta pe care o preceda?
Acum voi o sa ganditi ca eu sunt un tip ce s-a ars cu ciorba si sufla si-n iaurt. Ei bine, nu este asa. Sincer, m-as mai frige inca o data in ciorba clocotita, doar sa ii simt gustul. Eu am avut parte de o supa care nu merita nici macar gustata, insa ideea de relatie la distanta nu ma inspaimanta, ba chiar ma incita. Pentru ca in momentul in care iti stii iubita la mare departare, mesajul de "Buna dimineata" iti produce o placere mult mai intensa decat un mesaj banal "Buna, iesim la o cafea?". Pentru ca minutele vorbite la telefon se transforma in ore. Pentru ca abia astepti sa scapi de la job ca sa o poti suna. Pentru ca stii ca undeva, departe, cineva tine la tine. Adori cand poti povesti cuiva ce ti s-a intamplat, stiind ca este departe si ca e singura care te intelege.  Bineinteles, durerea provocata de distanta este mare si intensa, insa pentru mine banalele mesaje si orele vorbite la telefon o amelioreaza.

Dupa cum am zis, am avut parte de asa ceva. Persoana in cauza m-a dezamagit total, insa daca as cunoaste o persoana demna de acest sacrificiu, mi-as opari iar limba in ciorba. Sper doar sa intelegeti ce am avut de zis, iar daca cineva a trait/traieste acest sentiment pe pielea lui, sa nu se simta singur. Pace!.

Tigan fara scoala multa

Dupa o seara cu baietii, m-am gandit sa postez si eu acum. Mai am o intamplare, tot din domeniul Vodafone-ului, care este tot la fel de reala si povestita tot de acelasi coleg(norocos om). Pay atention :

Acelasi coleg, la job, relatii clienti. La un moment dat ii intra un apel. La capatul celalalt un domn, de etnie rroma dupa accent, care incepe conversatia :

-Domnu', mi-am loat si eo un telefon d-asta de la voi din magazin, si cand vreau sa-l deschid imi apare aicisa sa bag un PIN. Ce bag?
-Incercati va rog sa tastati 1234. Este vorba de codul cartele Vodafone.
-Domnu', stati asa ca eu n-am scoala multa. O chem pe nevasta-mea, ca ea stie numerele.

(A lasat telefonu pe masa, lasand sa se auda pe fundal discutia intre el si piranda lui)

"-Faaaa! Vino fa incoa! Baga si mie 1234 aicisa ca asa a zis domnu' da la Vodafone!

(In secunda 2, se aud doua pereche de palme : jap, jap!. Tiganul continua:)

"-Faaaa, 'tu-ti dumniezaii matii!! Am zis 1234, nu stelute!"

Dupa cum bine stiti, codul pin apare sub forma "****" in momentul in care il tastezi pe telefon. Totusi, e de inteles tiganul..el nu avea scoala multa.

PS: Cat-a prostu' mancati-as!

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Calul :))

A 2a postare din seara asta va fi una amuzanta, sper eu. Dupa cum unii dintre voi stiti, eu lucrez la Vodafone. Un coleg de-al meu de la relatii clienti care lucreaza intr-un call-center, mi-a povestit o faza ciudata si hilara in acelasi timp. O sa v-o impartasesc si voua, sper doar sa va mai descretiti fruntile :).

Era o zi normala de munca, plina de clienti nemultumiti de facturi, telefoane, internet etc. La un moment dat, ii intra un apel. La capatul celalalt, o doamna. O sa va expun dialogul dintre agentul Vodafone si stimabila clienta :

-Buna ziua, ati sunat la Vodafone, cu ce va pot fi de folos?
-Domne, uite cum sta treaba, eu mi-am cumparat ieri un telefon de la voi din magazin, si de fiecare data cand incerc sa sun pe cineva, imi apare un cal pe ecran!

(Agentul s-a blocat. Tot ce vedea era o imagine cu un cal alb, mare si maiestuos, care aparea pe ecranul clientului. Nu intelegea de ce se intampla asta, ce setari or fi in neregula cu telefonul. Situatia il depasea, dar totusi a continuat)

-Doamna, ce cal?! Cum adica va apare un cal?!
-Da domne, ce nu intelegeti?! E un cal! Vreau sa sun si apare calu'!
-Dar poate aveti imaginea de fundal cu un cal..poate profilul apelului este transparent si calul se intrevede in apel. Asa este?
-Nu domne! Pe ecran am o floare! Mai bine spuneti-mi cum scap de calu' asta.
-Asteptati putin va rog...

(Agentul a pus clientul pe hold pentru a intreba colegii de langa el. Dupa numai o secunda insa, izbucneste in ras si inchide apelul)

Va intrebati oare de ce. Ei bine, stimati cititori, calul despre care vorbea clienta era defapt cuvantul "Call", care apare in mod normal la orice apel in momentul initierii acestuia. Dansa citea "call", nu stia ce inseamna si se panica.
Da, exista prostie de acest gen! Trebuie sa fii cel putin retardat mintal sa suni la relatii clienti pt problema asta. Acum o singura intrebare ma macina...o mai fi traind calul doamnei?

El merita respectat .

Iata-ma din nou, putin mai devreme de data asta. Am descoperit inca un talent al zilelor noastre, un baiat ce detine magia cuvintelor, transformandu-le in rime menite sa atinca coarda sensibila a sufletului uman. Enjoy:

http://www.youtube.com/watch?v=Ce8wh0TFQsw&feature=youtu.be

Acest baiat al carui nume nu il cunosc, a fost ascultat de mine datorita Facebook-ului si a comunitatii DeMotival. M-a impresionat carisma de care da dovada, lipiciul pe care il are la globul ocular. Deasemenea, versurile descriu realistic viata reala, aspecte ce sunt intalnite zilnic de fiecare dintre noi. Diferenta insa este ca el le pune pe hartie, "home made", si merita sa aiba succes. Este un adevarat talent, zic eu.
Am ales sa il promovez pentru ca ma impresioneaza genul lui de persoane, cei care au "stand up-ul" necesar sa scuipe viata in ochi, sa isi exprime ideile in scris si vocal. Prinde la public, este un tip fara asteptari, dar cu reusite mari in viitor.
Il gasiti deasemenea aici : https://www.facebook.com/GADsBlog  , pentru orice aprecieri.

Haideti sa il incurajam pe acest tanar care ne va incanta auzul pe viitor. Sa nu pierdem din vedere talentele existente, care nu se tin in frigider.

Respect!

Tu esti matur?

Hai sa vorbim putin de maturitate..hai sa vorbim putin de ce trebuie sa facem in viata, pentru a deveni oameni maturi si cu "mintea la cap". Eu vad maturitatea ca pe o intruchipare a obiectivitatii absolute. Esti matur cand observi tot din jurul tau, dar preiei doar ce te avantajeaza. Esti matur daca fiecare decizie a ta este gandita de 2 ori inainte de a fi aplicata. Esti matur daca concepi viata ca pe un ciclu neintrerupt. Esti matur daca reactionezi "cu cap" la orice situatie care te da peste cap. Esti matur daca gandesti limpede oricand, oriunde, indiferent de ipostaza.
Insa ce este viata fara imaginatie? Imaginatia este acel ceva care te face sa crezi in lucruri deseori imposibile, insa iti da acel sentiment sublim numit "speranta". Ce este viata fara speranta? Imaginatia implica subiectivitate totala, nu?. Deci ce este viata fara subiectivitate?
Ce este viata fara greseli? Daca ai avea o viata fara greseli, inseamna ca ai fi inchis intr-un cerc al  notoritatii. Nu ai gusta libertatea de a alege, nu ai gusta spirtul unei certe, dar nici dulceata impacarii. Deci, ce este viata fara alegeri pripite?
Ce este viata fara graba? Daca nu te-ai pripit niciodata in vita ta, inseamna ca nu ai invatat niciodata nimic din situatiile prin care ai trecut. Omul mereu invata cand greseste si niciodata cand procedeaza bine. Omul greseste uneori constient, doar pt deductia invataturii care o preceda. Deci, ce este viata fara decizii luate in graba?
Ce este viata fara abateri? Majoritatea regulilor morale sunt facute pentru a fi incalcate. Nu poti gusta viata, daca nu sari macar o data peste pancarda pe care scrie "Interzis". Deci, ce este viata fara diferente?
Ce este viata fara emotie? Nervi, suparare, suferinta, amaraciune, dezamagire, toate aceste negativitati fac parte zilnic din viata noastra. Daca nu ar exista ele, am fi goi. Pozitivitatea este mereu consecinta undei stari negative. Pozitiv esti in momentul in care ai depasit un moment negativ. Deci, ce este viata fara sentimente?

Acum, te intre eu pe tine cititorule, tu esti matur?

vineri, 4 ianuarie 2013

SOC ! :))

Here I am..iar. Iar dupa o zi de munca de tot rahatu', cu clienti idioti si sefi si mai idioti. Totusi, sunt binedispus. Mai binedispus, mai mult ca aseara, cand v-am ingrozit cu doua postari triste ;)).

Deci, vreau sa-mi incep seara prin a va povesti inca o intamplare din copilaria mea. Pe cat de amuzanta, pe atat de jenanta. Insa dat fiind ca acest blog ma reprezinta, consider ca v-o pot impartasi. Deci, one upon a time..

Aveam 8 anisori. O iarna plina de zapada moale, un cancer pe care il simteai si in calcaie. Doi copilasi afara, la poarta. Eu si vecinica mea, Adriana. Ea avea 6 ani, o fetita zglobie si frumusica pe deasupra. Mare bunaciune ce a devenit. In fine, sa lasam subiectivismul deoparte :)). Ne jucam in poarta ei, cu zapada, construiam mare casa de omat sa isi puna ea papuselele in ea. La un moment dat, fetitei ii vine sa faca peepee. Cum eram mici, sfiala nu isi gasise inca locul in mintile noastre. Totusi, cu un gest de buna purtare, intra in curte si se apleaca langa gardulet. Buna purtare nu era insa comuna, deoarece eu mi-am aruncat ochii ca un soim flamand printre scandurile de la gard. Se apleaca, isi da cele 3 perechi de pantalonasi jos, isi descopera funduletu' ala care la acel moment nu-mi trezea nici un interes, spre deosebire de acum..si..SOC!
Raman stupefiat, ingrozit!! Adriana mea nu avea...extensie. In impresia mea de copilandru, toata lumea, necontant ca e fetita sau baietel..trebuia sa aiba la fel ca mine. Si soc! ea nu avea!
Am inceput sa plang mai instant ca nessu', m-am ridicat si am fugit in casa, la mami, care isi bea cafeaua linistita cu o buna prietena. Speriat ca un chinez care a descoperit-o pe Godzilla in noptiera lui, am alergat in bratele mamei, plangand. Mama, speriata bineinteles, ma intreaba ce am patit. Atunci am dat replica care ma face sa rad de fiecare data cand mi-o intiparesc in minte. Acea replica pe care Adriana mi-o arunca in fata de fiecare data cand ne intalnim. Acea replica , care sper sa te faca sa zambesti :

"Mamiiii, Adriana si-a rupt puta in gard!!"

Mama, masca. Prietena mamei, si mai masca. Dupa 2-3 secunde in care au procesat idiotenia pe care am spus-o, a inceput un tandem de rasete isterice care pareau sa nu se mai opreasca. Au ras cu lacrimi. Eu stupefiat, am incercat tot ce s-a intamplat, cum vecinica s-a aplecat si eu nu am vazut extensia..insa nimic. Dupa a urma o mica discutie in care mama mi-a explicat foarte serios cum barza aduce fetitele si barzoii aduc baieteii si de aceea baietii au ce fetele nu au. Am inteles pe moment. Totusi, cateva zile nu am mai iesit afara cu vecinica mea. Mi-e frica..cumva..sa nu ma apuce pipiliceala si pe mine, si sa pierd si eu ce aveam mai de pret. Dupa un timp, am uitat normal. Si mi-am continuat viata, jucandu-ma in continuare in zapada cu prietena mea frumoasa.

Acum imi amintesc cu pllacere intamplarea...insa at a fost o experienta care ma marcase pe moment. M-am lovit de realitate. Bine macar ca mama m-a lamurit cu barza si barzoiu.

The End .

joi, 3 ianuarie 2013

O viata ce n-a fost sa fie

Si daca tot am declarat "seara nostalgiei", hai ca a 2a postare de azi sa fie o intamplare de la varsta de 6 anisori. O tin minte cristal, ca si cum mi s-ar fi intamplat ieri. Cand o revad in oglinda mintii, simt inima cum bate mai tare. O intamplare care m-a marcat pe viata, o intamplare puerila, dar pentru mine emotionanta.

Eu am crescut la tara..si aveam rate. Lesesti se numeau, erau rate rusesti, dupa cum spunea mama, putin mai mici ca cele normale, si care nu faceau zgomot. Doar sasaiau. In fine, nu prea stiu sa le descriu si nici importanta prea mare nu are. Ideea e ca in curticica lor era o mamica care clocea cateva oua. Puisorii mai aveau cateva zile si trebuiau sa iasa, era o zi de mai, frumoasa. Eu ma jucam prin curte, ca un titirez pe baterii Toshiba. Am vazut cuibul, am vazut ouale, am intrat in curticica si am luat un ou in mana. L-am ridicat spre soare si spre surpinderea mea, am vazut umbra viitoare ratuste ce avea sa iasa de acolo. Era asa frumos! Am simtit o mare satisfactie, o mare mandrie..m-am simtit fericit. Descoperisem viata inainte ca ea sa existe..eram mandru.
Un zgomot din spatele meu insa, m-a scos din senzatia aceea de satisfactie totala, speriindu-ma. In momentul in care m-am intors, am simtit oul cum aluneca printre degetelele mele mici si neindemanatice, l-am privit cu oroare cum se indreapta spre pamantul ce avea sa-i aduca sfarsitul..s-a spart. Am ramas eu, cu privirea plecata, uitandu-ma lung, cu ochii in lacrimi si sufletul distrus. In momentul in care coaja oului a atins scoarta terestra, inima mea a atins portile iadului. Dezamagirea, stupoarea, vina, toate acestea nu pot fi descrise. Priveam in jos, priveam un amestec de sange si galbenus, o ratusca care aproape luase forma normala. Imi priveam capodopera, reusita. Dezamagirea mea fata de mine insumi era mai mare decat regretul unei mame care si-a parasit copilul. Ma simteam un nimic. Am cazut in genunchi, plangand, tremurand, urland. A venit mama, m-a ridicat, si-a dat seama ce s-a intamplat si m-a consolat. Binteles, mintea mea de copil de 6 ani a fost indulcita destul de usor, inca ce nu a stiut mama niciodata este ca eu mult timp am avut cosmaruri. Vadeam oul spart, jos, sangele, ma trezeam plangnd si transpirat. Asta s-a intamplat multe, multe luni la rand, noapte de noapte, dupa acea intamplare. Nimeni nu a stiut. Nici eu nu am realizat cat a putut sa ma marcheze acea intamplare aparent infantila, pana acum cativa ani cand am descoperit ca inca mai simt dezamagirea in suflet. M-am am regretul distrugerii unei vieti..mai am imaginea distrugerii intiparita in minte. A durut, a trecut. Dar a lasat cicatrici.

The End.

Sentimentul suprem

20:42, am venit de la munca si stau intins in pat. Gandirea mea este departe..spre un soare calduros, o mare calda si intinsa cat doua orizonturi, o plaja goala..si un cuplu dragut chicotind. Da, ma gandesc la iubire.
Ma gandesc la iubirea pe care am primit-o dar nu am impartasit-o, pe care am simtit-o, dar nu mi-a fost impartasita, sau pur si simplu iubirea care a fost impartasita de ambele parti si pur si simplu nu a durat. De ce? De ce consecinta iubirii trebuie mereu sa doara? De ce regretele apar si se intiparesc in sufletul, mintea si personalitatea ta, te marcheaza si te schimba fara sa vrei? De ce gandim mult mai clar DUPA ce ranim persoana iubita, si nu in momentul in care trebuie? De ce ne lasam influentati de orice lucru minor, orice vorba, orice gest? DE CE?
Nu am aceste raspunsuri. Nici tu, cititorule, nu le ai. Pentru ca in momentul in care simti ce am expus mai sus, simti fara sa poti explica. Cum nici iubirea nu se poate explica de altfel. Cand iubesti, de fapt idolatrizezi persoana iubita. Nu poti deslusi nici macar un singur defect la ea, nu pot intrevedea nici o alta personalitate a ei. Cand iubesti, ea este perfecta in ochii tai, iar mandria ca este a ta te duce la apogeul satisfactiei sentimentale.
Comparand acest apogeu cu un o inaltime foarte mare, consecinta urcusului este logica vietii: coborasul. Ideea e ca o data ce ai ajuns cu iubirea la un asa zis apogeu, coborasul nu e niciodata lin. Pur si simplu vantul te darama, pietrele aluneca sau poate persoana de langa tine iti face vant, satula de suferinta pe care i-ai provocat-o. Cert este ca nu cazi domol. Cazi brusc, in cadere insa simti o libertate cum nu ai simtit niciodata. Negare.
Impactul cu realitatea insa, lasa un crater imens in sufletul tau. Lasa o urma de regret, de neputinta, de durere acuta. Ai prefera durere fizica inzecita, decat sa ai sufletul zdrobit. Si totusi, nu ni se da de ales. Noi ne impacam in timp cu ideea, vedem ce si unde am gresit si spunem ca invatam din greseli. De fapt, niciodata nu o facem. Cand iubesti, faci mereu aceleasi greseli, sperand ca persoana de langa tine sa fie diferita.  Atat de diferita incat sa nu iti bage greselile pe care constient, le faci.

Daca te gandesti acum ca am scris plangand aceste randuri, te inseli stimate cititor. Am insa momente de nostalgie, melancolie, in care chiar daca as avea cu cine sa vorbesc, prefer sa ma exprim in scris. Da, am suferit mult si da, voi suferi cu siguranta. Dar prefer sa cunosc iubirea si sa imi asum suferinta, sperand totusi la "cea speciala", decat sa refuz sentimentul suprem si sa imi pun singura intrebare "ce-ar fi fost daca..?" . Sper ca m-am facut inteles. Va pup!.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Prietenia..

Si-am zis ca nu va mai incant cu nimic, insa am avut o sugestie care mi-a facut creativitatea s-o ia razna. O sa incerc sa va spun acum despre un aspect al vietii foarte important, un aspect care se bazeaza pe incredere, loialitate si totodata respect.
Vreau sa discut despre PRIETENIE. Ce este, dragii mei, prietenia? Inainte de a incepe un raspuns proactiv in subconstientul vostru, asteptati sa cititi in intregime acest articol.
Dupa cum bine stiti, absenta a ceva, a cuiva doare. Nu conteaza ca este o pereche de ochelari scapata sub pat, un bishon pierdut in parc si sotul unei vaduve. Oricui, in viata asta, i-a lipsit ceva cel putin o data. Si a durut al dracu de tare. Insa, durerea..cand este la apogeu..are vreun remediu? Adica daca poti face ceva sa nu mai doara, ai face, nu? Dar daca poate CINEVA  sa faca ceva sa nu mai doara? Sau cel putin sa amelioreze durerea, transformand-o in delasare si poate chiar in resemnare. Ei bine, acel CINEVA este un prieten. Prietenul este o persoana care stie ca te-ai culcat devreme pt ca erai obosit, si totusi te suna sa-ti povesteasca de ce a patit in club. Prietenul stie cand nu ai bani, si totusi te invita in oras la o bere. Prietenul stie ca in umbra zambetului tau dispretuitor zace un regret imens. Prietenul cunoaste cele mai ascunse scorburi ale sufletului tau, si totusi nu se sperie de intunecimea lor. Prietenul..este prieten.
Insa, dupa cum bine stiti, prietenia nu este vesnica. Nu a fost, nu va fi. Punct. In momentul in care esti pieten cu cineva, creati in jurul vostru un cerc(de interese, de valori, de anturaj etc). Ei bine, in momentul in care ceva din exterior ce nu este comun ambelor parti ci doar uneia, intervine in cerc, at circuitul inchis dispare si prietenia devine transparenta, in timp evaporandu-se si lasand 13 ani de amintiri. Astfel, o masina noua, o mutare de domiciliu sau chiar un nou iubit poate destrama o prietenie legata de ani de zile. Partea frustranta insa nu e asta, pentru ca orice realist ar sti ca orice lucru bun isi va gasi sfarsitul. Partea frustranta este ca a durat zeci de ani sa faci un nod, si dureaza 1 minut sa tai ata cu un cutter. Asta doare, asta macina sufletul uman.
Noi, oamenii, suntem frustrati mai mereu, motivele fiind cel putin infantile. Insa in momentul in care chiar ai un motiv demn de frustrarea ta, at DOARE. Atunci simti pe de o parte regret si suferinta. Atunci oftica devine paranoia. Toate acestea, pana cand intervine resemnarea..aici s-a incheiat tot. Va ramane o flacara plapanda in sufletul tau. Speranta.

Just..funny :)

Si pentru ca este inceputul acestui blog, o sa fac o exceptie azi si o sa va scriu o a 3a postare, pentru ca mi-am pus in gand sa pun 2/zi.
Este vorba de o intamplare amuzanta din exterior, dar care pe mine m-a iritat in ultimul hal.

Eram in mirificul RATB 385, pe la 8 dimineata, indreptandu-ma spre munca. In bus eram pe putin 100 de persoane, toti ingramaditi ca intr-o conserva gata se explodeze(bucurestenii stiu ce zic). In fata mea, o doamna care avea in jur de 40-50 de ani, imbracata elegand, cu niste ghetute pufoase in picioare si o coafura asemanatoare unui mop folosit, care NU AVEA STARE. Se misca, dadea din coate, mai pipaia poseta, mai intindea mana spre usa etc. Cu alte cuvinte, avea limbrici.
Toate acestea nu m-ar fi deranjat deloc, fiind obisnuit. Insa ceea ce ma deranja la culme este ca ma calca. Eu nu suport sa fiu atins macar pe adidasi, iar aceasta doamna puteam sa zic ca-mi face in ciuda. La un moment dat m-am enervat, iar in continuare o sa va introduc dialogul scurt pe care l-am avut. Bineinteles, impoertinentul de mine a inceput :

-Doamna nu va suparati, am fata de cantar?
-(mirata si cu un zambet ironic) De ce puiule?
-Pai la cat m-ati calcat, daca imi bagati o fisa in gura va spun si cate kg aveti!
-(iritata) Nu fi nesimtit copile, nu este vina mea, vezi doar ce este in autobuzu' asta.
-(nervos) Pai si daca autobuzu e plin, trebuie sa dansati salsa pe picioarele mele??
-Dar nici nu te-am atins!
-Doamna, mi-ati facut adidasii piure. Cand cobor, pot sa va iau lejer marimea la picior de pe adidasii mei.
-Esti impertinent!
-NU! Sunt calm inca. Va rog sa va mutati locul de langa mine, sau la prima coborati.

Stimabila doamna s-a mutat cu 1m mai in fata, permitandu-mi astfel sa ii admir opera. Adidasii mei aratau ca ghetele unui soldat din al doilea razboi mondial. Oftica era amplificata pt ca ii si spalasem fix cu o seara inainte. Mi-am bagat castile in urechi, am ajuns la job si am pierdut jumatate de ora stergandu-i. Doar pt ca draguta doamna nu a avut bunul simt sa stea intr-un loc. Trebuia sa-i recomand un veterinar.

Tin sa mentionez ca aceasta intamplare este reala, oricat mi-as fi dorit eu sa nu fie. Acum zambesc cand imi aduc aminte, insa in acele momente fierbeam de nervi. Nu va doresc!

Curajul merita scos in evidenta!

Si ca tot va spuneam ca voi promova aici tot ce mi se pare demn de apreciat, as dori sa va arat un video care m-a blocat de la 12, pana acum. Este vorba despre o fata de 15 ani, pe nume Andreea, Locuieste in comuna Facaeni, judetul Ialomita.(locul unde eu am crescut 19 ani). Fetita asta a decis sa posteze pe youtube un video in care ea danseaza pe o melodie, filmat in barul parintilor ei. Discutam aici despre un dubstep suberb, dansat foarte bine de aceasta domnisoara. Enjoy!

http://www.youtube.com/watch?v=WqtJTEdGwlw

Parerea mea despre acest video este una singura : SUPERB !.
Poate nu se misca perfect, poate decorul influenteaza negativ, insa faptul ca aceasta fata de 15 ani a decis sa danseze pe un dubstep si sa o faca foarte, foarte bine , m-a impresionat. Bravo Andreea, tine-o tot asa.
Eu nu sunt adeptul pustoaicelor care se dau in spectacol pe tot youtube-ul, facand 8-uri lipite de soba lu' mamaia. Insa a dansa pe dub la 15 ani, provenind dintr-un mediu in care maneaua lu' salam si live-u' lu' adrian copilu minune , fac legea, - asta este ceva de apreciat. Keep up the good work, Andreea. Si te asigur ca iti voi promova curajul! Te pup!.

Welcome to my virtual home !.

Salut, eu sunt Florian, am 21 de ani si mi se spune "Kid". Prefer "Kid", pentru ca asa sunt obisnuit, majoritatea ma cunosc sub acest numele, in afara de rude, care din "Florinel, Florinica, Florinut" nu ma scot :)) (pariez ca fiecare dintre noi stie cum e).

De ce am creat acest blog? Buna intrebare. Adevarul este ca nici eu nu prea stiu. Probabil doresc sa ma afirm in aceasta comunitate prin postari care sa nu aiba legaturi cu nimic. Sau poate necesit atentie pe care nu o primesc 'in real life' . Sau poate pur si simplu sunt cuprins de "gripaa blogging-ului" si vreau sa-mi incerc norocul. Va las pe voi sa ghiciti :)).

Despre ce va fi acest blog? O intrebare si mai buna. Nu stiu. Va fi despre tot si despre nimic. Voi povesti situatii cu care m-am intalnit de-a lungul vietii mele notorii, voi promova tot ceea ce eu apreciez, imi voi exprima pareri, impresii, concluzii, decizii si argumente. Doar este blogg-ul meu. :)

Despre mine? Sunteti siguri ca vreti sa cititi asta? :)). O sa ma descriu succcint, nu vreau sa intru in detalii. 
Deci, sunt o persoana comunicativa. Mediul meu inconjurator se modeleaza dupa capacitatea celorlati de a comunica. Am multe anturaje, pentru ca nici unul nu a putut sa-mi ofere absolutul perfect. Iubesc respectul de sine si il apreciez oriunde il intalnesc. Sunt de parere ca fiecare persoana reprezinta nucleul in viata ei, deci trebuie sa ne apreciem pe noi insine pentru a putea sa apreciem ce ne inconjoara.
Defecte am destule..principalul ar fi egoismul. Sunt o persoana egoista, orgolioasa, mandra si de cele mai multe ori rea. Foarte incapatanat, nu dau inapoi de la nimic si NU fac compromisuri. Viata este cum este, daca esti indeajuns de destept sa o modelezi pentru buna ta supravietuire, viata iti va sluji la picioare, si nu invers. Daca intelegi ce spun :).

Alte intrebari? Mai bine nu. Viitoarele raspunsuri o sa le gasiti tot aici, in postarile mele viitoare. Vor urma, vor fi multe si sper ca si interesante. Pace!